Incendiu la Parchetul Vaslui. O angajată A DAT FOC unor acte şi ar fi încercat să se sinucidă

Incendiu la Parchetul Vaslui. O angajată A DAT FOC unor acte şi ar fi încercat să se sinucidă
Foto caracter ilustrativ: Alexandra Pandrea (GANDUL)
Publicat: 20/05/2024, 13:39

Incendiu la Parchetul Vaslui, luni dimineața. O angajată ar fi dat foc mai multor documente și ar fi încercat să se sinucidă. La fața locului, au sosit pompieri și o ambulanță.

„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD de Terapie Intensivă Mobilă şi echipaje specializate, pentru limitarea şi lichidarea unui mic incendiu izbucnit într-o clădire din municipiul Vaslui, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, precum şi pentru evaluarea şi acordarea primului ajutor unei femei.

Până la sosirea echipajului de pompieri, incendiul a fost limitat de lucrătorii instituţiei, care au folosit mijloacele de primă intervenţie avute la dispoziţie.

Femeia a fost găsită cu o marcă traumatică, drept pentru care a fost preluată de echipajul ambulanţei de Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu..

Surse citate de agenția Agerpres susțin că incendiul ar fi pornit după ce o angajată a Parchetului ar fi dat foc unor documente și ar fi încercat să se sinucidă.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi urmează să stabilească împrejurările producerii evenimentului.

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
Medicul acuzat că a amenințat un șofer, în trafic, face primele declarații. "M-am simțit amenințat....
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Statul VREA BANI de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: Clopoţelul va suna pentru...
Aberația cu testul antidrog, criticată și de polițiști. Modificarea la Codul Rutier care te lasă...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Emily Burghelea, internată în spital după accidentul din Mauritius. Ce au descoperit medicii: „Toată partea...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Un studiu infirmă teoria privind transportul pietrelor albastre de la Stonehenge
×